Accident incredibil în Timișoara! O bunică și nepoata ei, lovite de un autoturism într-un magazin. VIDEO cu puternic impact emoțional

Accident incredibil în Timișoara acolo unde o bunică şi nepoata ei au scăpat miraculos cu viaţă. Acestea au fost lovite de o mașină în timp ce se aflau la cumpărături într-un magazin.

Accident incredibil în Timișoara!

Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere. Astfel, cele două își așteptau rândul la coadă, într-un magazin din oraș, când o maşină scăpată de sub control a intrat prin perete şi le-a spulberat.

Impactul a fost unul atât de puternic, încât micuța a fost proiectată câțiva metri mai încolo, în timp ce bunica ei a rămas prinsă între autoturism şi vitrine

O bunică și nepoata ei, lovite de un autoturism într-un magazin

Pe imagini se vede cum bunica şi nepoata ei reuşesc să se ridice singure, iar copila este luată în braţe de un martor. Conform primelor informaţii, şoferul ar fi pierdut controlul volanului în timpul unui viraj, iar maşina a derapat.

Potrivit poliţiştilor, şoferul nu era băut, dar totul s-ar fi petrecut pentru că acesta era mai atent la telefon decât la trafic.

Pompierii şi medicii au intervenit la locul accidentului, iar femeia şi copilul au fost transportaţi de urgenţă la spital pentru îngrijiri şi investigatii.

„Un tanar de 22 de ani conducea un autoturism pe Pestalozzi dinspre Coposu spre Stefan cel Mare si cand a facut dreapta spre strada Ofcea a pierdut controlul autoturismului.

Acesta a acrosat doi pietoni, aflati in fata unui magazin, o bunica de 66 de ani si nepotica de 5 ani.

A fost deschis un dosar penal pentru vatamare din culpa”, au transmis pentru opiniatimisoarei.ro reprezentantii IPJ Timis.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More