A murit Ovidiu Bufnilă. Raluca Arvat, mesaj de condoleanțe: „Drum lin printre ciocârlii”

Ovidiu Bufnilă, purtător de cuvânt al Societății Ornitologice din România, a murit, conform unui anunț postat pe pagina de Facebook a asociației. Decesul său i-a șocat pe apropiați, iar printre cei care și-au exprimat regretele față de moartea acestuia se află și Raluca Arvat.

Ovidiu Bufnilă a murit. Reacția Ralucăi Arvat

De profesie jurnalist, Ovidiu s-a ocupat în ultima în vreme de partea de comunicare pentru Societatea Ornitologică. Cauzele morții sale nu au făcute publice, însă toți cei care au lucrat cu el sau care l-au cunoscut au fost șocați de aflarea veștii

„Nu-mi vine sa cred! Ovidiu era un tip foaaaarte fain si plin de viata! Drum lin printre ciocarlii! Condoleante familiei”, a scris Raluca Arvat pe Facebook.

Raluca Arvat își exprimă regretele față de moartea lui Ovidiu Bufnilă
ADVERTISEMENT

Societatea Ornitologică din România, anunț despre moartea lui Ovidiu Bufnilă

„Ne este greu să ne găsim cuvintele și cu atât mai mult sa scriem ceva așa cum putea să o facă el. Dar trebuie să o facem, pentru toți cei care l-au cunoscut.

Suntem nedumeriți, șocați, îndurerați și mult mai săraci începând de azi, când colegul și prietenul nostru Ovidiu Bufnilă ne-a părăsit subit.

Se spune că măsura oamenilor e dată de acțiunile lor și de felul în care fac lucrurile.

Ovidiu nu a făcut nimic cu jumătăți de măsură, s-a implicat de fiecare dată în totalitate și a fost primul „pe front”. Vivacitatea care l-a caracterizat până în ultimul moment e doar una din multele amintiri care ne vor rămâne tuturor.

Drum lin, Ovidiu!”, este mesajul postat pe Facebook de SOR.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More