A murit actrița italiană Lucia Bosé! Era infectată cu coronavirus

Italia a înregistrat mai multe decese provocate de infectarea cu noul coronavirus decât oricare altă ţară din lume, 5476, conform celor mai recente informații furnizate de autorități, în timp ce la numărul cazurilor confirmate se află pe locul doi după China. Printre victimele agentului patogen denumit științific COVID-19 se numără și una dintre cele mai cunoscute și apreciate reprezentante ale cinematografiei din Peninsulă.

Actrița italiană Lucia Bosé, răpusă de coronavirus. Avea 89 de ani

Este vorba despre Lucia Bosé, cunoscută publicului larg pentru rolurile interpretate în filme regizate, printre alții, deMichelangelo Antonioni, Federico Fellini şi Luis Buñuel. În vârstă de 89 de ani, aceasta s-a stins din viață luni dimineață, anunțul fiind făcut de cei trei copii ai săi, printr-un mesaj comun postat pe rețelele de socializare.

A devenit cunoscută în 1947, când a câştigat, la vârsta de 16 ani, concursul Miss Italia. De atunci, s-a concentrat pe actorie, făcând parte din distribuţiile a peste 50 de filme. Printre acestea se numără „La signora senza camelie”, „Cronaca di un amore”, „Satyricon”, „Cela s’appelle l’aurore”, „Muerte de un ciclista” sau „Le Testament d’Orphee”.

A fost la un pas să ajungă după gratii, din cauza licitației unui tablou Pablo Picasso

Pe 1 martie 1955, s-a căsătorit cu toreadorul Luis Miguel Dominguín, cu care a avut trei copii: Miguel Bosé, Lucía Dominguín şi Paola Dominguín. În 2017, îndrăgita actriță a trecut prin momente dificile, fiind la un pas de a ajunge în spatele gratiilor.

Procuratura din Madrid, oraș în care locuia la acea vreme, a cerut ca aceasta să fie condamnată la doi ani de închisoare cu excutare, pe motiv că scosese la licitaţie un tablou pictat de Pablo Picasso și aparținând uneia dintre angajatele sale, fără a da moştenitoarelor banii obţinuţi. După un proces îndelungat, Lucia Bosé a fost achitată.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More