A fost prins criminalul femeii din Săcele, găsită moartă într-o scară de bloc

16

Criminalul femeii de 65 de ani, găsită moartă într-o scară de bloc din Săcele, este un tânăr de 24 de ani din municipiu, care a fost deja reținut de polițiști.

  • Tânărul este anchetat pentru omor și a fost reținut pentru 24 de ore.
  • Crima s-a produs în weekend, iar victima este o femeie de 65 de ani care locuia pe străzi.

Tânărul este anchetat pentru omor și a fost reținut pentru 24 de ore.

IPJ Brașov anunță, într-un comunicat că anchetatorii l-au identificat pe autorul infracțiunii de omor săvârșită în municipiul Săcele, județul Brașov.

​În baza probatoriului administrat în cauză, autorul, un tânăr, în vârstă de 24 ani din municipiul Săcele, județul Brașov, a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, urmând a fi propusă soluția legală la finalizarea anchetei, a precizat IPJ Brașov.

Crima s-a produs în weekend, iar victima este o femeie de 65 de ani care locuia pe străzi. Femeia a fost batjocorită, ucisă și abandonată apoi într-o scară de bloc.

emeia a fost găsită moartă duminică, cadavrul ei fiind apoi transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei reale a decesului.

Pentru că părea să fie vorba de un suicid, polițiștii au deschis inițial un dosar penal pentru ucidere din culpă, dar, după sosirea rezultatelor autopsiei, care au arătat că decesul femeii a fost violent, încadrearea juridică a fost schimbată în omor.

Recomandari