5 mii de euro amendă pentru nepurtarea măștii! Landul Bavaria își ia toate măsurile de precauție

1

5 mii de euro amendă pentru nepurtarea măștii! Aceasta este noutatea din Germania, landul Bavaria. Autoritățile nu se joacă și anunță că încălcarea regulilor îi poate costa pe nemți foarte mult.

5 mii de euro amendă pentru nepurtarea măștii!

De exemplu, cine nu respectă regula privind purtarea măştii pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus ar putea să plătească 5.000 de euro, conform unui document oficial

Cea mai mare amendă îi vizează pe proprietarii de magazine care nu asigură ca angajaţii lor să poarte mască. Aceasta trebuie să le acopere nasul şi gura, în cadrul măsurilor prevăzute să intre în vigoare de la începutul săptămânii viitoare.

Landul Bavaria își ia toate măsurile de precauție

Mai trebuie remarcat că persoanele care fac cumpărături în magazine sau călătoresc în mijloacele de transport în comun fără o astfel de mască riscă amenzi de 150 de euro, potrivit noilor prevederi.

Un detaliu important este acela că purtarea de măşti în public va deveni obligatorie pe întreg teritoriul Germaniei, în grade diferite, după ce toate cele 16 landuri au anunţat adoptarea de legislaţii în acest sens.

În Bavaria, cel mai afectat land din Germania de epidemia de COVID-19, cu aproape 40.000 de cazuri de infectare şi peste 1.500 de decese, aceste reguli se aplică tuturor persoanelor cu vârsta peste 6 ani.

Atenție! Spre deosebire de România, aici și o banală eşarfă este considerată permisă și regulamentară pentru acoperirea feţei.

De altfel, în întreaga Germanie au fost înregistrate circa 150.000 de cazuri de COVID-19, dintre care cel puţin 5.265 de decese.

Cu toate acestea, cancelarul federal german Angela Merkel a emis instrucţiuni la nivel naţional ce permit redeschiderea unor magazine şi afaceri. Se pot întâmpla lucrurile acestea doar cu purtarea de măşti în public.

ADVERTISEMENT ADVERTISEMENT ADVERTISEMENT

Recomandari