40 DE ANI DE LA CUTREMURUL DIN 1977. Coana Odetta: „Soțul meu, doctor, era la față alb ca varul! Amputase picioare, mâini, îi muriseră oameni în brațe, dar niciodată nu îl văzusem în starea asta!”

0 36

Vineri, 4 martie 1977. Lună plină, mercur retrograd. Un apartament spațios dintr-un bloc de lângă Cișmigiu, situat la etajul al treilea, era plin de flori, mărțișoare, „porțelanuri”, cărți, viniluri cu Doina Stănescu, Alexandru Sălăjan și Lucian Andreescu.

În parc, primăvara își intra în drepturi: aparuseră deja mugurii copacilor, înfloriseră brândușele și panseluțele. La televizor – filmul bulgăresc „Dulce și Amar”. Coana Odetta, soția unui reputat medic, avea invitați la masă, în timp ce soțul ei era plecat în provincie. Nicio pisică vizionară, niciun câine neliniștit. Ceaușescu, aflat în Nigeria, era plecat în Africa, la dineul oficial dat de președintele nigerian.

Nimic nu prevestea urgia care urma sa se abată asupra României… În mai puțin de un minut, 33 de clădiri s-au prăbușit, sute de familii distruse. Vă reamintim că acum patru decenii, 1.570 de oameni şi-au pierdut viaţa striviţi sub dărămături. Coana Odetta și invitații ei au supraviețuit, însă episodul acelei tragedii nu poate fi ștearsă vreodată din amintirea octogenarei.

„N-am stat în casă de atunci (martie – n.r.) până în decembrie. Un perete lateral al blocului nu mai exista. L-au reconstruit apoi și au consolidat fundația și pe ceilalți cu plasă de sârmă și cu încă un rând de cărămidă. Să ferească Dumnezeu! Dacă aș fi fost prinsă în sufragerie, mă omora, a căzut varul, tencuială. Era, în bucătărie, la televizor rula filmul bulgăresc „Dulce și Amar” . Nu am avut timp nici să ne băgăm sub masă”,  își amintește bătrâna.

CITEȘTE ȘI: 40 de ani de la CUTREMURUL din 1977. ”Au murit îmbrățișați. Le-au furat corpurile. Am înmormântat un sicriu gol. I-am găsit după un an. Profanați!”

„Comandasem eu, care-s cu porțelanurile, de la Magazinul „Iris” din Cluj, un serviciu de masă, brâncovenesc. Și veniseră musafiri în acea seară, cu tot cu porțelanurile. Din eleganță, l-am deschis chiar în acea seară. Era atât de frumos, încât după cutremur, l-am recomandat. Seara, invitații erau sosiți. Aveam o casă plină de flori, iar într-un colț o vază mare, plină de narcise, luată de mine de la Leipzig. Toată lumea mi-a admirat-o, era din sticlă de Murano, fusese foarte scumpă”, povestește doamna Odetta.

Niciun minut – suficient pentru a face prăpăd

55 de secunde au fost suficiente ca atât serviciul nou de masă, cât și vaza adusă din R.D.G. să fie sparte în cioburi. Ba chiar și biblioteca de pe un întreg perete s-a prăbușit, iar peste volumele de anatomie și cărțile de Balzac, Stendhal și Voltaire au căzut cărămizi, tencuială și var. Și nu numai ele, ci întreg apartamentul. Nimic nu a mai contat, viața era prioritară. Bătrâna și musafirii ei au scăpat cu viață.

„Cutremurul m-a prins cu niște farfurii în mână, să le așez, să mâncăm. Eram în picioare. Dintr-odată s-a auzit un zgomot infernal din stânga. Ce-o fi? După aceea o lumină, ca o flacără. Și zgomotul reluat, mult mai puternic, apoi urlete și apoi toți ne-am înghesuit instinctiv sub pervaz. Câteva săptămâni m-a durut tot corpul, eram ca scoasă din ghips, nu aș ști să spun dacă din cauza cutremurului sau a greutății care m-a apăsat, sub grămada de oameni”, continuă coana Odetta.

După acel minut în care totul s-a prăbușit în jur, la ora 21.22, nimic nu a mai fost la fel. oamenii erau speriați, din cauza unui perete lateral prăbușit aveai „vedere” în parc, telefonul cu disc nu mai funcționa, televizorul era spart. Fără să se mai gândească ce li s-a întâmplat, Odette și cei patru musafiri au plecat din apartamentul distrus. Pe scări le-a fost greu să coboare, era îmbulzeală, vecinii fugeau pe scările parțial ruinate, acoperite de moloz, lemn, piatră și praf. „Scara era praf făcută, de abia am putut coborî”, rememorează bătrâna care și-a lăsat atunci ușa apartamentului deschisă, căci nu se mai putea închide.

„Toți claxonau, de ce, nu știu, că nu aveau unde să se ducă?”

Peisajul de afară era apocaliptic. Clădiri prăbușite, străzi crăpate, găuri imense, oameni grămadă care plângeau, țipau, mașini care circulau, altele oprite – în mijlocul drumului. „Toți claxonau, de ce, nu știu, că nu aveau unde să se ducă?”, se întreaba femeia. De pe unele clădiri cădeau bucăți de acoperiș, cărămizi, teracote.

Cei cinci au mers pe jos la Obor, la casa soacrei lui Odetta care locuia într-o adevărată „fortăreață”, casă pe pământ, trainică, de beton. Numai un zid fuse avariat și pereții. Cu greu apoi, cei dragi, din provincie, au putut afla de soarta celor rămași în București. Numărul morților creștea de la o oră la altă, mulți erau dați dispăruți, cei teferi ajutau echipele de intervenție să-i scoată pe oameni de sub dărâmături.

Medicul, soțul Odettei, a ajuns a doua zi de abia în București. „Era pentru prima oară când îl vedeam la față alb ca varul ți încărunțit! Văzuse multe în viață: copii morți, amputase picioare, mâini, îi muriseră oameni în brațe, dar niciodată nu îl văzusem în starea asta. Venise cu mantaua descheiată, era așa speriat, albise…. După câteva zile, toată lumea îmi spunea: «Ai văzut, doctorul a albit, săracul!»!”,spune, printre lacrimi, bătrâna.

Aceasta e numai dintre una dintre mărturiile sfâșietoare ale românilor care au trăit „pe viu” cutremurul din 1977. E o poveste cu ”happy end”, căci familia G. și apropiații lor nu au pățit nimic. Bătrâna mi-a povestit cum după cutremur a avut șoc postraumatic și depresie, fiind incapabilă să mai vorbească câteva săptămâni în șir. „Scriam totul pe o foaie!”, mi-a spus. A fost internată trei săptămâni într-un sanatoriu unde s-a întremat și a depășit trauma.

Este revoltată pentru că zilnic vede la televizor știri despre câte un cutremur în Vrancea, a cărui intensitate jurnaliștii – spune bătrâna – o exagerează. Chiar dacă s-a obișnuit cu hiperbolizarea faptelor minore, bătrâna retrăiește cu fiecare frază de tipul România s-a zguduit din nou!”, „Vrancea, cutremurată a treia oară într-o singură zi!” momentele din 1977, când s-a gândit că-și va pierde viața.

Sursă foto principală: Vice.com

Notă*: Odetta G. nu a vrut să se expună mai mult decât a făcut-o, pentru că nu îi place să fie recunoscută pe stradă decât  pentru omenia de care a dat dovadă în cele opt decenii de viață. Și nu pentru cariera pe care a avut-o, reputația sau cultura deosebite. 

Recomandari