2017, din nou un an bun la perle de la Evaluarea Națională la Română. Dupa seria de ieri va mai oferim o serie de ziceri care se intrec in haiosenie!

În mod tradițional, nici absolvenții din acest an al clasei a VIII-a nu aveau cum să nu se facă remarcați prin perlele scoase la examenul care le verifică nivelul cunoștințelor acumulate până în acest moment. E loc de progres, dar e loc și de regres. Și nici teama că acești adolescenți vor ajunge într-o bună zi să plătească pensiile bunicilor lor nu ne împiedică să ne amuzăm. Deci, să râdem și să le așteptăm, cu încredere, și pe cele de la Bacalaureat!

► Sinonimul cuvântului ”melodia” este ”maneaua”.

► Cratima face o pauză în textul epic şi vrea să arate că poetul Magda e mai special, mult mai special.

► Nu văd alt rol al cratimei decât acela când ţie lene să vorbeşti pui linie

► Cuvintele derivate sunt acele cuvinte care dau sens vieţii în poezie.

► Măsura versului este egală cu numărul de litere, deci avem peste 50.

► O figură de stil este chiar numele poetului, deoarece este bărbat dar are nume de femeie, e ca la Stănescu, aşa ne zice profa la clasă.

► Sentimentele poetei sunt macabre, ea vrea să se roage să vină ploaia şi apoi poate să moară.

► Ea crede în reîncarnare sau în alte vieţi ”frumuseţea-i dintâi”.

► Modul predominant de expunere este naraţiunea pentru că ea descrie un cadru în care visează că se află.

► O trăsătură a genului liric este că oamenii nu vor să citească poezii, în zilele noastre vrem mai multă acțiune

► Elementele naturii o fac pe poetă să devină mai boemă, ea se simte feerică, e mai specială decât Eminescu.

► Poezia aparține genului liric pentru că nu ții minte nimic din ea.

► Domnișoara poetă a făcut o figură frumoasă, cum se spune la fotbal, numai că ea a făcut mai multe.

► Poezia are multe figuri de stil, este bine să amintim aşa ceva deoarece toate aceste cuvinte devin celebre pentru poetă, ea a trăit cu aceste cuvinte.

► Din cîte aproximez io ultimul vers nu are mai mult de cinci centimetri

► A venit profesorul de sport care este înalt, musculos şi exigent

► ”Acum” este verb de la cuvântul ”acuma”.

► ”Factorul” este verb copulativ.

► Ultima strofă rimează pentru că totul se termină în „i”

► Atributiva este: ”Mănânc prăjituri când sunt stresată”.

► Când eram pe terenul de fotbal o bunăciune fluiera şi mă susţinea. Din acea zi mi-am dat seama ca o iubesc.

► După ce am aflat că am pierdut meciul de fotbal mi-am luat prietenii şi am băut până nu am mai putut.

► O să vin la vară să repet ca să repet meciul că eu sunt un ambiţios, nu suport ”intrigile proaste”, cum spunea Caragiale.

► Când a ieșit primul, maratonistul a scos un sunet de bucurie, că un guițat puternic.

► Toate echipele trăgeau la victorie, pentru că premiul întâi le aducea o cârcă de bani.

► Exact când am dat eu gol s-a bușit tabelul de scor. Și am zis: să mor io! Exact că la școală. Când să vină vacanța și să scap mă luați cu examenele.

► Textul nonliterar nu are titlu, nici autor, crecă a fost scris de vreo ziaristă care se plictisea.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *