Victoria de care nimeni nu vorbeste! Pugilistul Cristian Ciocan şi-a păstrat centura de campion european WBO la categoria grea

5110

Boxerul român Cristian Ciocan (29 de ani / 21-4, 12KO) şi-a păstrat centura de campion european WBO la categoria grea după ce l-a învins sâmbătă noapte, prin KO în repriza a 7-a, pe britanicul David Price (33 de ani / 21-4, 18KO), potrivit Mediafax.

Gala a avut loc la Londra, în fieful englezului, care în pofida avantajului de gazdă şi de alonjă (2,03 metri înălţime, cu 15 centimetri mai mult decât Ciocan) nu a putut face faţă românului. Gălăţeanul stabilit în Germania a ştiut să scurteze distanţa dintre el şi adversar şi să boxeze de aproape, unde a avut un avantaj net, mai ales după ce meciul a trecut de repriza a patra. O directă de dreapta, urmată de un croşeu devastator de stânga au încheiat meciul în repriza a şaptea, când David Price a fost pus la podea.

Meciul de la Londra a fost primul în care Ciocan şi-a pus în joc centura de campion european WBO la grea, câştigată în octombrie 2016, după victoria cu Erkan Teper (decizie partajată). Ciocan a mai deţinut această centură şi în 2012-2013.

Luna viitoare, pe 25 martie, Cristian Ciocan va urca din nou în ring, la Hamburg, cu un adversar încă nedesemnat.

Citeste și:   Țara în care nimeni nu plătește apa, gazul și electricitatea. Fiecare om are chiar dreptul la 120 litri de benzină pe lună, plus un apartament gratis! Ăsta da exemplu! Parlamentarii să-și ia notițe!