Un medic din România, a postat o imagine bulversantă pe Facebook: „Așa arată asistenta șefă a secției noastre…Respect, Lidia! „

3563

Medicul Dan Grigorescu, de la Spitalul Județean Brașov, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj, însoțit de o fotografie cu colega sa, asistentă șefă în aceeași unitate medicală.

Redăm mai jos postarea integrală:

Am rămas surprins când am văzut-o ieri dimineață, puțin după ora 9, pe Lidia Punkosti, asistenta șefă a secției noastre, lucrând, crispată de durere, cu perfuzia alături. Deși m-a rugat cu cerul și pământul să nu fac publică această imagine surprinsă cu abilitățile mele de „fotograf de instantaneu”, eu, precum scorpionul din bancul cu broscuța, nu m-am putut abține!

De ce? Pentru că numai așa vor înțelege și cei mereu nemulțumiți, cu câte eforturi se menține „normalitatea” în zona asistenței medicale din spitalele de stat, în condițiile în care unii dintre colegii noștri nu pot fi înlocuiți instantaneu, atunci când dă boala peste ei.

Respect, Lidia!
Și, încă o dată, scuze…”

Sursa: brasovromania.net