Un câine de expoziţie a fost sfâşiat de un Amstaff lăsat liber în Bucureşti: ‘Urlam din tot sufletul să mă ajute cineva’

398

Un câine de expoziţie a fost sfâşiat de un Amstaff lăsat liber, seara trecută, pe un bulevard aglomerat din Bucureşti.

Totul s-a întâmplat pe bulevardul Banu Manta din Capitală, în momentul în care ‘Filou’, un câine de expoziţie, era plimbat în lesă de proprietara sa.

La un moment dat, un Amstaff fără botniţă sau lesă a apărut de nicăieri şi a atacat câinele de rasă.

„Mergeam cu câinele meu în lesă şi a apărut de nicăieri, prin spatele nostru, acest metis de pitbull/amstaff. Prima reacţie a fost să îl trag pe Filou şi l-am tras, dar nu am apucat pentru că mi l-a smuls din mâini. Urlam din tot sufletul să mă ajute cineva”, a declarat Elena, proprietara lui Filou.

Proprietara lui Filou a povestit că mai mulţi bărbaţi care erau în zonă au încercat să intervină şi să oprească atacul câinelui.

Citeste și:
Româncă, supărată foc pe Ryanair: „Cum sa ceri tu taxa de modificare nume 160 euro cand biletul a fost atat?!?!? … Nici nu ma mai lasa sa intru la poarta de prioritate, car ditai geamantanul pe scari sus-jos; nici nu ma…”
Citeste și:
Au aparut imagini cu arma “apocaliptica” a Rusiei, capabila sa creeze tsunami-uri de 90 m
Citeste și:
11.000 de euro. Atat a primit Bittman din banii bucurestenilor pentru a prezenta evenimentul primarie

„Au trecut la un moment dat doi domni, au încercat să facă ceva, dar nu au reuşit, le era prea frică. Îl sfâşia pur şi simplu. A mai încercat un alt băiat să îi dea cu piciorul, dar şi lui îi era prea frică. Au ieşit câţiva oameni din faţa magazinului lângă care ne aflam, dar nu au avut curaj să facă nimic”, a mai precizat Elena.

Potrivit martorilor, stăpânul Amstaff-ului lăsat liber îl striga din depărtare, însă a fost prea târziu.

„Filou avea lesă, era un câine extrem de bun şi blând. Avea nouă luni. Nu merita să moară în chinurile alea groaznice”, a povestit proprietara lui Filou.