„Tudorele, fă ceva!” Fa ceva bun pentru tara asta si nu-i mai asculta de penali

181

„Tudorele, fă ceva!” Propoziția asta, spusă cu dramatism de Codrin Ștefănescu, rezumă pe scurt disperarea PSD și a corupților din partid de a decapita DNA.

În ultimele zile s-a derulat cinematic un scandal care o are drept țintă pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. Întreaga coreografie a fost pusă în scenă de clanul Cosma. Această familie s-a remarcat în politica românească prin numărul de dosare penale și condamnări pe care tatăl, fiul împreună cu fiica le cumulează.

Vlad Cosma (fiul) a furnizat televiziunii Antena 3 niște înregistrări audio care redau presupuse discuții între el și un procuror DNA din Ploiești. Miezul discuției ar fi fost „plantarea” de dovezi pentru incriminarea lui Sebastian Ghiță. Adevărata petardă a înregistrărilor este însă menționarea doamnei K.

Imediat liderii PSD au reacționat și au cerut demiterea Laurei Codruța Koveside la conducerea DNA. Tăriceanu a invocat că „nu există stat de drept în România, totul e stăpânit de statul paralel”, iar Dragnea a adus acuzații chiar mai clare: „e vorba de poliție politică”. În acest context, ministrul Justiției a fost rechemat de urgență, întrerupându-și o vizită oficială tocmai în Japonia. Tudorel Toader este singurul care poate propune lui Klaus Iohannis demiterea șefei DNA.

Presiunea politică asupra ministrului Justiției este, probabil, imensă în aceste zile. Comanda politică amenință să înlocuiască parcursul firesc al unei anchete realizate de Inspecția Judiciară în acest caz. Reacția lui Tudorel Toader este cât se poate de explicită, el declarând „la ce bun să mai sesizez Inspecția Judiciară, știu ce am de făcut”. În timp ce vă scriu aceste rânduri, ministrul de Justiție revine din Japonia. Semnează și tu petiția care îi cere să nu acționeze la comandă politică.

În ultimii ani, activitatea DNA a suscitat numeroase discuții. S-a vorbit cu entuziasm despre condamnările greilor din politică. Dar s-a vorbit și critic privind conlucrarea cu SRI în pregătirea dosarelor. DNA a fost omagiat în rapoartele MCV, dar a fost și blamat pentru insuccese precum prescreirea faptelor din dosarul Microsoft. Sau inabilitatea de a desluși afacerea Roșia Montană. Probabil că atât noi, cetățenii, cât și DNA am avea doar de câștigat dacă am purta o dezbatere onestă despre meritele și minusurile acestei instituții.

Însă toate acestea pălesc în fața atacului murdar adus în prim plan de chiar familia Cosma, cea care a prejudiciat doar ea statul român cu 41.287.513 de euro. Acești bani înseamnă costul tratamentului a 7.273 de copii grav bolnavi, conform unui calcul rapid realizat de colegii de la Corupția Ucide.