TRAGEDIE! Cine erau cele patru studente care au murit în tragicul accident feroviar de la Jibou. Şoferiţa e singura care a supravietuit

881

Patru studente şi-au pierdut viaţa şi o alta a fost grav rănită, după ce autoturismul în care se aflau a fost spulberat de tren. Şoferiţa a ignorat semnalele acustice şi sonore care anunţau sosirea trenului şi s-a angajat în trecerea căii ferate.
Mădălina Pârja, Maria Şteţ, Claudia Barboş şi Sara Pop, patru tinere în vârstă de 20 şi 21 de ani, toate din judeţul Maramureş, şi-au pierdut viaţa în accidentul feroviar produs joi, 17 mai, la ieşire din localitatea sălăjeană Jibou.

Tinerele se aflau într-un autoturism condus de prietena şi colega lor, Sanda Ungur, o tânără de 21 de ani, şi se întorceau acasă, după ce au participat la festivitatea de absolvire a Universităţii Tehnice. Toate cinci studiau, din 2015, în cadrul Centrului Universitar Baia Mare, domeniul Administrarea afacerilor, specializarea Economia Firmei.

Sanda este singura supravieţuitoare a accidentului. Ea a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Zalău, pentru ca după câteva ore să fie transferată la Spitalul din Baia Mare.”Pacienta a fost preluată de echipa medicală a UPU Zalău la ora 19.20, a fost evaluată, stabilizată, diagnosticată, i-a fost acordată asistenţă medicală de urgenţă impusă de caz, după care, în jurul orei 23, a fost transferată la UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă „dr. Constantin Opriş” Baia Mare”, ne-a declarat dr. Liliana Neaga, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău.

Anchetatorii aşteaptă rezultatele analizelor toxicologice.

Citeste si:

Mădălina Pârja era din localitatea maramureşeană Sat-Şugatag şi era studentă la două facultăţi: studia Administrarea afacerilor-Economia Firmei la Baia Mare, dar şi Agronomie, la Oradea. Din Sat-Şugatag era şi Maria Şteţ, absolventă a Colegiului Naţional „Dragoş Vodă” Sighetu Marmaţiei, şi colegă de an cu Mădălina.
Sara Pop era din comuna Sălsig şi era studentă în cadrul aceluiaşi Centru Universitar, la Economia Firmei. Cea de-a patra victimă a accidentului, Claudia Barboş, era din Ciocotiş, absolvise Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Baia Mare şi studia Administrarea Afacerilor-Economia Firmei.
Potrivit poliţiştilor, şoferiţa a ignorat semnalele acustice şi luminoase la trecerea la nivel cu calea ferată, autoturismul fiind spulberat de trenul R4046, care circula pe ruta Baia Mare-Jibou. Impactul a fost atât de puternic, încât maşina a fost aruncată la câţiva metri distanţă de calea ferată. Trei dintre victime au fost proiectate din autoturism şi au decedat pe loc. Celelalate două, printre care şi conducătoarea auto, au rămas încarcerate în fiarele contorsionate, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru scoaterea lor.