Tablou cu Liviu Dragnea pe perete, la PSD Constanța. Explicațiile filialei: „Ce, e un lucru rău?”

247

O fotografie atipică a fost făcută în filiala PSD Constanța, care amintește mai degrabă de perioada comunistă. Membrii filialei au făcut o fotografie de grup, iar pe perete a fost observat un tablou cu Liviu Dragnea.

Bărbatul care a încărcat fotografia pe Facebook a spus că i-a amintit de perioada comunismului, când peste tot era un tablou cu dictatorul Nicolae Ceaușescu.

„Pe vremuri, în orice clasă de grădiniţă, de şcoală, în orice birou, din orice Instituţie, era obligatorie prezenţa tabloului marelui conducător de partid. Astăzi, în 2018, PSD nu s-a putut debarasa de vechile metehne comuniste de acum 30 de ani. În zilele noastre, PCRSD nu a schimbat decât conducătorul, practicile sunt cam aceleaşi, tabloul îşi are locul său sacru, de unde îi veghează pe supuşi”, a scris el.

Secretarul general al PSD Constanța, Lucian Lungoci, a declarat că și liberalii ar fi potrivit să-și pună poza președintelui Ludovic Orban pe perete.

Citeste si:

„Ce, doamnă, e un lucru rău ca poza domnului președinte al Partidului Social Democrat să fie pe perete în sediul partidului? Poza există, nu este vorba de vreun trucaj. Dacă mă întrebați pe mine, atunci vă spun că sunt de părere ca și cei de la Partidul Național Liberal, de exemplu, să își pună poza președintelui pe perete, nu e deloc un lucru rău”, a declarat Lungoci pentru Ordinea.ro.