Se deschide prima stațiune exotică din România: Sat plutitor într-un peisaj de poveste

1134

Judeţul Caraş-Severin înregistrează o nouă premieră – prima staţiune lacustră din România. Proiectul derulat cu fonduri de la Uniunea Europeană, de către un investitor privat prevede amenajarea în localitatea Berzasca a 30 de case suspendate pe piloni deasupra Dunării, care vor fi legate prin pontoane.

Vor exista piscine, restaurante, alei de promenadă, o pistă pentru biciclete, un punct de belvedere şi un port turistic, informează radioresita.ro. Valoarea proiectului intitulat ”Dreptul la Dunăre” se ridică la 1.800.000 lei.

1466235501-1639-255162688184609-1722961239-n

(foto: pressalert.ro)

În oglindă cu acest complex aproape finalizat, mai va fi încă unul identic, iar în mijloc – un restaurant. Satul lacustru de la Berzasca va fi unic, la fel ca și locul unde va fi amplasat, Clisura Dunării fiind cel mai spectaculos defileu al fluviului.

1466235510-2269--255162698184608-403600167-n

32 de metri are o căsuţă de pe apă. Marius Liudimirescu are 42 de ani şi, de când se ştie, şi-a dorit să construiască o astfel de casă lacustră. E inginer-constructor, s-a specializat în Germania, iar acolo a învăţat că secretul unui astfel de sat stă în pilonii de metal şi structurile de lemn spun cei de la digi24.ro.

1466235501-7114-255162708184607-1286310592-o

Marius Liubimirescu, inginer-constructor: „Primele case pe care le-am făcut au fost extrem de complicate, dar odată învățată tehnologia, totul devine simplu.”

Potrivit pressalert.ro, o noapte deasupra apei, într-o astfel de căsuță, va costa aproximativ 200 lei. Fiecare căsuță rustică este din lemn și este alcătuită dintr-o baie, o mini-bucătărie și un living în care va fi montat și un televizor. Apoi, se urcă pe o scară în dormitor, care este dotate și cu un aparat de aer condiționat.

1466235518-9865-255162704851274-1688618619-o

Căsuțele sunt legate între ele prin pontoane. În acest sfârșit de săptămână, toate cele 15 locuințe rustice erau realizate. Băile erau amenajate, la fel și dormitorul și mini-bucătăria. De asemenea, și mobilierul era adus în fiecare casă, doar mai este nevoie de curățenie și de montarea lui.

1466235502-6814--255162694851275-795211170-n

Prin urmare, se estimează că în aproximativ o lună, locuințele rustice vor putea fi închiriate.