PSD recidivează: „Muriți în chinuri, oameni fără chip și cu speranța că veți câștiga vreodată alegerile”

91

PSD recidivează în folosirea unui limbaj injurios pe Facebook. Într-un comentariu la o postare pe rețeaua de socializare, organizația PSD Giurgiu a răspuns: ”Muriți în chinuri, oameni fără chip și cu speranța că veți câștiga vreodată alegerile. După cum ați văzut, românii votează oameni nu fantome ca voi!”

După ce comentariul postat de filiala Giurgiu a partidului condus de Liviu Dragnea a fost semnalat și distribuit de mai multe persoane, social-democrații l-au șters de pe Facebook, scrie G4Media.ro.

Demersul reprobabil al social-democraților giurgiuveni vine la numai câteva zile după operațiunea de intoxicare fără precedent a PSD, când zeci de organizații județene au postat mesajul că Simona Halep a fost huiduită luni pe Arena Națională, nu Gabriela Firea.

Citeste si:

Zeci de organizații județene ale PSD au postat marți seară pe conturile de Facebook un mesaj propagandistic fără precedent. Afișul comun susține că Simona Halep ar fi fost huiduită luni de 20.000 de fani pe Arena Națională, deși imaginile filmate de toate televiziunile arată clar că huiduielile i-au fost adresate primarului Gabriela Firea. De altfel, Firea a și părăsit rapid scena, iar luni seara a postat un mesaj acru pe Facebook la adresa celor care au fluierat-o copios.