Poliţist ironic la adresa ministrului de Interne: „Recunosc, şi eu sunt uşor agramat, dar sunt decât agent de poliţie“

466

Un poliţist angajat la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Vrancea, Bogdan Tăicutu, a postat pe contul personal de Facebook un mesaj legat de greşelile de exprimare ale ministrului de Interne, Carmen Dan.

Bogdan Tăicuţu este poliţist de 24 de ani şi lucrează la Serviciul de Investigaţii Criminale. Din această poziţie, a participat la multe anchete criminalistice şi a semnalat multe nereguli din sistem, mai ales pe contul personal de Facebook. A făcut-o şi cu ocazia incendiului de la Clubul Colectiv, apoi apărându-şi meseria de poliţist atunci când guvernanţii au dat legi considerate proaste.

Bogdan Tăicuţu a cerut colegilor săi să strângă rândurile pentru apărarea profesioniştilor din instituţie, unul din aceştia fiind, în opinia sa, Radu Gavriş, şeful Serviciului Omoruri din Poliţia Română, căruia ministrul Carmen Dan i-a cerut demisia:

Redăm integral mesajul postat de poliţist:

„Cred că este timpul ca acesta breaslă, a poliţiştilor, să înveţe conceptul de a strânge rândurile. Dacă nu am fost în stare să strângem rândurile pentru apărarea drepturilor salariale, măcar să strângem rândurile pentru apărarea colegilor, a acelor adevăraţi profesionişti, a celor care fac intr-adevăr cinste profesiei de poliţist. Să facem scut în jurul lor împotriva nedreptăţilor la care sunt supuşi de către factorii politici, care se apucă să ceara demisii Decât pentru faptul ca au exprimat liber temerile şi neajunsurile constatate în acele modificări ale Codului Penal şi cel de procedură, nerealizând că de fapt poliţiştii, procurorii şi judecătorii sunt cei mai în măsură să facă comentarii pe marginea acestor modificări, fiind direct implicaţi în înfăptuirea actului de justiţie şi fiind cei mai în măsura sa comenteze impactul pe care îl vor avea aceste modificări legislative asupra populaţiei de rând. Suntem datori să strângem rândurile în jurul lor pentru a arata Opiniei Publice că ne protejam adevăratele valori din sistem, astfel arătându-ne şi respectul nostru pentru cetăţeni. Suntem datori sa strângem rândurile în apărarea profesioniştilor pentru a le da un exemplu elevilor din şcolile de poliţie, pentru a le arată tinerilor poliţişti că se pregătesc pentru a intra în rândurile unei categorii profesionale de elită, care nu se lasă manipulată de factorul politic şi-şi protejează valorile! Să te foloseşti de cazul unei mizerii umane care s-a întâmplat să fie poliţist pentru a plăti nişte poliţe cu substrat politic, asta e adevărat motiv de #Demisie !!!
Şi să privim lucrurile în mod corect: un profesionist, în orice domeniu, se formează în peste 15 ani de activitate. Stau şi mă întreb, pe bună dreptate …Berbeceanu, Gavriş şi multi alţii…oare câţi miniştri de interne “ au schimbat”?…Nu e frumos să vii tu, politicule, să arunci cu noroi, să tragi în mocirlă şi să urli “Afară !!!”, unora care au o activitate exemplară şi care au pus, de cele mai multe ori, activitatea de serviciu înaintea familiei!!
Da,dacă au existat poliţişti, colegi ai gunoiului, care l-au acoperit, sa plătească ! Li se cere demisia acestora? Foarte bine! Dar să li se ceară “demisia“ şi vecinilor, rudelor şi cunoscuţilor acelui gunoi uman, care zilnic s-au întâlnit cu el, l-au văzut purtând hainele din imaginile prezentate de camera de supraveghere din lift şi totuşi au tăcut! Ca să nu mai vorbim de cazul în care acele modificări legislative erau operaţionale, imaginile surprinse de camera de supraveghere erau doar nişte imagini, fără valoare probatorie!! Inadmisibil !!
Nu mai vorbesc de gravele lacune gramaticale observate în repetate rânduri la distinsa doamna din fruntea MAI. Recunosc, şi eu sunt uşor agramat. Dar sunt Decât agent de politie”, îşi încheie Bogdan Tăicuţu pledoaria.

Citeste și:   Alexandru Arșinel, la DIICOT. Audiat ca martor în cazul medicului Mihai Lucan