PNL nu are TUPEU sa atace CCR Codul Administrativ de frica primarilor. Dilema liberalilor

96

La votul final pentru Codul Administrativ, liberalii au avut de ales între a face opoziţie la PSD şi a le oferi aleşilor locali pensii speciale plus alte privilegii. Au ales varianta a doua, în condiţiile în care la anul sunt programate două rânduri de alegeri, iar primarii sunt decisivi. USR va sesiza CCR, cu condiţia să strângă suficiente semnături, căci PNL se opune

Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a votat, marţi, târziu în noapte, proiectul de lege privind Codul Administrativ, cadoul făcut administraţiei locale de binomul PSD-ALDE, cu sprijinul UDMR. Votul celor trei partide care controlează majoritatea parlamentară a fost previzibil. Însă cum s-a raportat Opoziţia la acest proiect de lege? PNL a avut de înfruntat o mare dilemă politică: să fie de partea primarilor sau să arate că face opoziţie? Potrivit unor surse politice, liderii liberali Ludovic Orban şi Raluca Turcan le-au cerut parlamentarilor PNL să voteze împotriva Codului adminsitrativ, tocmai pentru a se disocia de PSD. Numai că majoritatea senatorilor şi deputaţilor PNL s-au răzvrătit, spunând că primarii liberali aşteaptă pensii speciale, altfel nu se vor implica în campaniile electorale de anul viitor. În primăvara anului  2019 sunt programate alegeri europarlamentare, unde prezenţa la vot depinde în mare măsură de implicarea primarilor. „Aleşii locali ştiu că datorită lor ajung unii capi ai partidului să primească salarii de zeci de mii de euro la Bruxelles. Deci au cerut şi ei pensii speciale, aşa cum au şi parlamentarii“, a spus unul dintre liderii PNL pentru „Adevărul“.

În toamna anului viitor vor avea loc şi alegeri prezidenţiale, cruciale pentru Iohannis, deci şi pentru PNL, aşa că interesul liberalilor este să-şi motiveze financiar aleşii locali în perspectiva campaniei electorale.
Până la urmă, conducerea PNL a ajuns la un acord cu propriii parlamentari: senatorii şi deputaţii s-au angajat să nu voteze Codul adminsitrativ în plen, iar Ludovic Orban şi Raluca Turcan au promis că nu vor contesta legea la CCR, pentru a nu le pune beţe în roată aleşilor locali.

În ciuda înţelegerii, 7 deputaţi PNL tot au votat alături de PSD Codul Administrativ, printre care Ceza Preda şi Florin Roman. Cel de-al doilea a demisionat din funcţia de vicepreşedinte după ce conducerea PNL s-a împotrivit pensiilor speciale pentru primari. „Votul celor 7 a arătat că există mulţi parlamentari la noi în partid care nu sunt în stare să adune singuri voturi şi sunt dependenţi total de primari“, a comentat unul dintre liderii liberali pentru „Adevărul“.

Loading...

Robu laudă PSD
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, este unul dintre aleşii PNL care consideră ca noul Cod adminsitrativ este un câştig pentru administraţia locală. Înainte de votul din Camera Deputaţilor, Robu i-a cerut public preşedintelui PNL, Ludovic Orban, să voteze Codul, arătând ca nu tot ce vine de la adversari e negativ. „Un partid puternic nu-şi stabileşte linia de conduită prin negarea a tot ce vine de la adversari, ci îşi permite să spună inclusiv că este de acord cu adversarii, atunci când aceştia –oricât de răi ar fi! – vin cu câte un lucru bun sau măcar relativ mai bun!“, a spus Robu, care susţine că toţi primarii PNL sunt de acord cu el, dar nu au curajul să o spună.

Ce urmează
USR şi PMP au fost singurele partide care au criticat Codul Admisntrativ şi care vor contesta legea la CCR. Numai că, potrivit unor surse politice, le mai lipsesc trei semnături, pe care încearcă să le obţină de la grupul minorităţilor naţionale. USR nu are primari, pentru că nu a participat la alegerile locale din 2016, iar PMP este în disoluţie după retargerea lui Traian Băsescu din fruntea partidului.