Olimpicul român la informatică admis cu brio la Oxford: „Nu mă voi întoarce dacă nu voi fi tratat la adevărata mea valoare“

493

Costin Andrei Oncescu, unul dintre puştii de aur ai informaticii româneşti, a fost admis la prestigioasa Universitate Oxford, din Anglia, acolo unde studiază şi sora sa. Tânărul a aplicat şi pentru celebrele universităţi Stanford, Harvard şi Princeton, din SUA, de la care aşteaptă rezultatele. Costin a explicat pentru „Weekend Adevărul“ ce înseamnă admiterea la o asemenea universitate şi în ce condiţii s-ar mai întoarce în România.

După un 2017 în care a obţinut o medalie de aur la Turneul Internaţional de Informatică de la Shumen, ca membru în echipa României, an în care câştigat şi Infoarena Cup 2017 – România, rezultate care i-au completat tabloul zecilor de premii naţionale şi internaţionale, Costin Andrei Oncescu (18 ani), elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Dinicu Golescu“ din Câmpulung Muscel, a primit o ofertă necondiţionată să studieze la Oxford, specializarea Computer Science. Pentru cine nu ştie ce înseamnă să aplici la Oxford -Computer Science, trebuie precizat că mai întâi scrii un personal statement (în care, practic, mai mult îţi explici CV-ul) şi să dai un test de matematică, MAT.

„Materia din care se dă testul respectiv nu este la fel de avansată că cea din România, dar problemele chiar sunt neaşteptat de grele pentru că este nevoie să ai inspiraţie de moment la majoritatea. Media de intrare a fost 73.6 anul acesta, eu am luat 96 din 100. În baza rezultatului la test şi a personal statementului, oficiul de admisii hotărăşte dacă să te cheme sau nu la interviu. La interviu, ţi se dau mai multe probleme, undeva la limita dintre matematică şi informatică“, ne spune Costin. Alegerea colegiului de unde se şi primeşte bursa în cei 4 ani de studenţie e un alt pas, iar un factor important al colegiilor este valoarea tutorelui pe care îl vei avea desemnat, cel cu care studentul face un fel de meditaţii săptămânal, împreună cu încă unul-doi colegi.

„Eu am aplicat la colegiul St John’s. Am dat interviu şi am fost admis pe unul dintre cele două locuri pentru specializarea Computer Science“, explică elevul. Odată admis, mai trebuie să îndeplineşţi nişte condiţii legate de cunoaşterea limbii engleze, mai precis să ai scoruri bune la teste cum ar fi IELTS, TOEFL sau CAE şi rezultate bune la bacalaureat. Anglia sau America? Costin a aplicat însă şi pentru celebrele universităţi din America – Harvard, Stanford şi Princeton. În primăvara acestui an urmează să afle dacă a fost admis şi acolo.

Deciza unde va studia pe viitor o va lua în funcţie de câţiva factori importanţi, dar va ţine cont şi de varietatea de activităţi extraşcolare pe care le oferă aceste universităţi. „În Anglia, la facultate faci doar materia pe care ai aplicat s-o faci, în cazul meu Computer Science, eea ce înseamnă că ai şi mai mult timp liber şi te specializezi mai bine în domeniul faţă de care ai manifestat interes. În America, în schimb, în primii doi ani trebuie să iei foarte multe cursuri din toate domeniile. Se consumă foarte mult timp învăţând materii care nu-ţi vor fi utile poate niciodată. Există însă şi anumite avantaje: vei avea o cultură generală mai dezvoltată, iar studiul acelor materii te poate ajuta să-ţi dai seama ce vrei să faci în viaţă cu adevărat. Totuşi, sunt destul de sigur că vreau să studiez Computer Science, iar acesta ar fi motivul principal pentru care aş alege poate să merg la Oxford“, spune Costin.

Olimpicul din Câmpulung Muscel explică şi de ce nu-şi continuă studiile în ţară: „Unul dintre aspectele foarte importante ale facultăţilor prestigioase este reprezentat de calitatea oamenilor care studiază acolo, de faptul că foarte mulţi dintre cei mai buni studenţi din lume au fost strânşi la un loc de o pasiune comună pe care vor să o fructifice prin studii superioare. Este evident valabil acelaşi lucru şi pentru profesorii din facultate: sunt destul de mulţi din afara Angliei, pentru că foarte mulţi oameni deştepţi, de pe oriunde din lume, au fost atraşi de prestigiul respectivelor facultăţi. P

ractic, s-a format un colectiv competitiv care te face să vrei să devii mai bun. Pe lângă profesorii foarte buni care te ajută să înţelegi mai bine, ai şi tutorii care sunt un avantaj enorm faţă de sistemul din facutăţile româneşti. Să ai pe cineva care să-ţi corecteze toate temele şi să-ţi răspundă la toate întrebările este extraordinar şi necesar pentru o înţelegere perfectă a cursurilor“. Ce l-ar face să revină în România Părinţii lui Costin speră că după terminarea facultăţii, el şi sora sa, studentă la Oxford, în anul III, să se întoarcă în România, pentru a profesa în domeniile în care s-au specializat.

„Evident că şi-ar dori să ne întoarcem acasă, dar mai presus de orice ne vor binele, chiar şi dacă asta înseamnă că ar trebui să rămânem undeva în străinătate. Nici eu, nici sora mea nu plănuim să stăm acolo, dar depinde mult de ofertele de muncă. Dacă ne vom găsi locul în România. Evident nu ne vom întoarce dacă nu vom fi trataţi la adevărata noastră valoare şi vom lucra pe salarii de nimic. Eu sper să am propria firmă de programare cândva, în viitor, şi nu mi-ar fi imposibil să fac asta în România.

Vom vedea însă cum evoluează totul“, mai spune Costin. Costin are daja o idee despre ce va face peste peste 10 sau peste 20 de ani.  „Cum am spus, sper să am o firmă în România. Încerc să strâng idei, va conta şi ce subdomeniu descopăr că mă pasionează la facultate, dar, pe cât posibil aş vrea să fac asta, să am propria companie. Acesta ar fi cel mai clar mod de a mă considera un om realizat şi util societăţii, creând locuri de muncă şi făcând un produs care să fie util celor din jurul meu. Dacă nu reuşesc, probabil mă voi angaja la una dintre marile companii, cum ar fi Google, Facebook, etc“, încheie Costin.

Citeste mai mult: adevarul.ro