„Nu am fost un înger, dar am încercat să fiu OM. Încearcă și tu!” Lecția de viață EMOȚIONANTĂ a lui Charlie Chaplin: Azi este rândul tău! Eu voi muri, tu îți continui viața

Tom Wilson (le policeman), Charlie Chaplin (le vagabond) et Jackie Coogan (le gosse)

O imagine cunoscută tuturor, un reper pentru mulți actori, un exemplu pentru milioane de oameni, celebrul Charlie Chaplin a încercat să fie cât mai prezent și în viața fiicei sale, Geraldine.

În 1965, fiica lui se străduia să-și facă loc în lumea dansului, la Paris, o lume crudă, cu multe exigențe, care nu ținea cont de origini, iar de multe chiar și munca și talentul erau insuficiente. Atunci, artistul a simțit că trebuie să-și încurajeze fiica, așa că i-a transmis un mesaj emoționant lui Geraldine.

Iată textul integral al scrisorii emoționante trimisă de acesta către fiica sa.

Fiica mea,

S-a lăsat seara. Este noaptea de Crăciun. Toate războaiele fără nume din micul meu castel s-au potolit. Nu vreau să-i trezesc pe fratele și sora ta. Chiar și mama ta doarme. Dar unde ești tu? (…) Știi, oare, câte nopți am stat lângă patul tău când erai mică și îți spuneam basme despre frumoasa din pădurea adormită, despre dragonul care nu doarme niciodată? Și când somnul îmi învingea bătrânii ochi râdeam de el și îi ziceam: “Pleacă de aici, somnul meu e țesut din visurile fiicei mele!”

Am văzut ce visuri ai, Geraldine, ți-am văzut viitorul, și-am văzut destinul. Am văzut o fată dansând pe scenă, o zână care plutește pe cer. Am auzit pulicul spunând: ”O vedeți pe fata aceasta? Este fiica unui bufon bătrân. Îi mai știți numele? Îl chema Charlie.”Da, eu sunt Charlie! Sunt bufonul acela bătrân! Azi este rândul tău. Dansează! Eu am dansat în pantaloni zdrențăroși, dar tu dansezi în rochie de mătase, ca o prințesă. Dansurile și aplauzele te vor înălța la cer. Zboară! Zboară acolo! Dar vino și cu picioarele pe pământ! Trebuie să vezi viața oamenilor, viața dansatorilor de pe stradă, care dansează tremurând de frig, înfometați. Am fost ca ei, Geraldine. În acele nopți magice când tu adormeai legănată de poveștile mele, eu stăteam treaz.

În lumea în care trăiești, nu există numai dansuri și muzică, Geraldine! La miezul nopții, când părăsești sala de spectacol, poți uita de admiratorii bogați, dar nu uita să întrebi șoferul taxiului, care te va duce acasă, de soția sa. Și dacă este însărcinată. Iar dacă nu are bani de scutece pentru viitorul copil, pune-i niște bani în buzunar. Mergi din când în când cu metroul sau cu autobuzul, mergi și cunoaște-ți orașul.

Fii mai atentă în jurul tău, la oameni! Privește văduvele și copiii orfani. Spune-ți măcar o dată pe zi: “Sunt ca ei”. Da, ești ca ei, fiica mea! Mai mult decât atât. Arta, înainte să dea aripi omului pentru a-și lua zborul, îi rupe picioarele. Și dacă va veni ziua când te vei simți mai presus decât publicul, părăsește scena. Ia primul taxi și mergi prin periferiile Parisului. Îl știu foarte bine! Acolo vei vedea multe dansatoare ca tine, poate chiar mai frumoase, mai grațioase, mai mândre. Nu vei avea parte de reflectoarele orbitoare ale teatrului tău. Reflectorul lor este luna.

Uită-te cu atenție! Nu dansează mai bine decât tine? Recunoaște, fetița mea! Întotdeauna se va găsi cineva care dansează, joacă mai bine decât tine! Dar ține minte: în familia lui Charlie Chaplin nu a certat nimeni șoferul de taxi, nu a râs nimeni de săracii care locuiesc pe malurile Senei. Eu voi muri, tu îți continui viața.

Am stat foarte mult într-un circ și tot timpul îmi făceam griji pentru cei care fac echilibristică. Și trebuie să-ți spun că oamenii cad cel mai des pe pământul tare, mai des decât artiștii de pe sârmă. Poate la vreo petrecere fastuoasă vei fi fermecată de strălucirea unui diamant (…) Poate, într-o zi te va cuceri chipul frumos al unui prinț. În acea zi vei fi acel echilibrist pe sârmă, iar căderea va fi inevitabilă. Dorința mea este să înțelegi cu adevărat ce am vrut să-ți spun. Charlie a îmbătrânit, Geraldine. Mai devreme sau mai târziu rochiile albe, de scenă, vor fi înlocuite de haine de doliu, pe care le vei îmbrăca pentru a veni la mormântul meu. Nu vreau să te întristez. Uită-te însă în oglindă din când în când: acolo vei vedea trăsăturile mele, în venele tale curge sângele meu. Chiar și atunci când sângele nu-mi va mai curge prin vene, să nu uiți că Charlie a fost tatăl tău. Nu am fost un înger, dar am încercat să fiu om. Încearcă și tu!

Te sărut, Geraldine! Al tău, Charlie. Decembrie 1965”.