Minune chirurgicală la Iaşi. Un bărbat are degetele de la picior mutate la mână

159

Un bărbat are degetele de la picior mutate la mână, după ce a fost supus unei operații de microchirurgie reconstructivă la spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași. Intervenția a durat opt ore și a fost una riscantă din cauza vârstei pacientului care are 70 de ani, potrivit Ziaruldeiași.ro.

Pensionarul și-a pierdut degetele de la mâna dreaptă, în urma unui accident, iar rănile erau atât de grave, încât medicii nu i-au mai putut reconstitui degetele.

”Pacientul a venit cu o strivire a degetelor lungi, cu imposibilitatea de a le replanta, şi atunci s-a făcut un bont de mână. Astfel a rezultat o mână metacarpiană, şi fiind vorba de mâna dreaptă, pacientul nu mai putea face nimic. Atunci a venit şi m-a rugat dacă nu-i putem face şi lui un transfer de două degete de la picior la mână. Ne-a spus: «Dacă nu încerc, nu o să-mi crească degetele la loc, dar dacă puneţi două de la picior, poate iese operaţia şi pot lucra din nou»”, a explicat profesorul Teodor Stamate, şeful Clinicii de chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași.