Mesaj pentru români: „Găsiți o mână de patrioți și se va întoarce țara! Nu vă fie frică!”

28241
Ion Vianu (83 de ani) scriitor, medic psihiatru, este fiul omului de litere Tudor Vianu. A emigrat din Republica Socialistă România în Elveția în 1977, condamnând folosirea psihiatriei ca armă politică.
Ion Vianu va lansa cea de-a treia reeditare a volumului Amor Intellectualis, prilej cu care a vorbit despre România de azi.
„Refuz să mai vorbesc despre tranziție după 28 de ani. Și comuniștii s-ar fi jenat, prin 1976, să vorbească despre greaua moștenire lăsată de burghezie! Pur și simplu, constat că trăim într-o țară în care mulți indivizi o duc bine: dacă ești indiferent și ai bani poți avea o viață plăcută. Dar statul nu-și face datoria, a devenit sluga oligarhiei. Sănătatea publică, transporturile, educația sunt la pământ. Regresul educației naționale face parte din această indiferență generalizată pentru viața publică”, a spus Ion Vianu pentru Evenimentul Zilei.
„Dacă aș mai avea energia de a duce o luptă politică, aș milita pentru înscrierea unui articol în Constituție care să proclame inteligența drept principala bogăție naturală, demnă de atenție și protecție. Nu este adminisibil să irosim inteligența și creativitatea copiilor noștri. Cu cât tratăm inteligența mai rău cu atât opinia publică devine mai manipulabilă. Iar statul devine mașina de muls a oligarhieri. Pentru mine, a fi patriot înseamnă un singur lucru: grija dezinteresată pentru cauza publică, res publica. Găsiți o mână de patrioți și se va întoarce țara”, a completat Vianu.
„Ca român sunt decepționat cum arată România postcomunistă. În naivitatea mea, o anticipam ca pe o comunitate de oameni liberi, creatori; din nefericire, este lucrată de egoism, iar frica se manifestă pe căi mai subtile decât în comunism. Aș vrea să pun românilor: nu vă fie frică! În ciuda acestui fapt, continui să cred în viitorul unei țări care a avut o istorie de succes, propăvăduind, totodată, primul vers al imnului nostru național”.
Citeste și:   Cum e posibil asa ceva? O fetiță de 6 ani din Iași, somată de ANAF să-și plătească o datorie