Liviu Pop, genunghe, fost ministru al Educatiei, a plagiat lucrarea de doctorat

172
Jurnalista de investigații Emilia Șercan scrie pe PressOne că a reușit să blocheze titlul de doctor al lui Liviu Pop, fost ministru al educației.
”Dată fiind existența unor posibile suspiciuni de similitudine sau plagiat în teza de doctorat a doctorandului Pop Liviu Marian, suspendăm ședința de astăzi până în momentul în care domnul doctorand împreună cu domnul conducător de doctorat vor decide reparcurgerea pașilor obligatorii pentru susținerea tezei de doctorat și o rugăm, de asemenea, pe doamna Emilia Șercan, dacă are amabilitatea să ne pună la dispoziție elementele care astăzi au concurat la luarea deciziei. Domnule doctorand, ne pare rău, dar cred că cel mai bine, atât pentru instituția pe care o reprezint, dar și pentru dumneavoastră, este ca nicio suspiciune să nu existe, să nu planeze asupra activității dumneavoastră și asupra activității conducătorului de doctorat. Declar ședința publică închisă. Vă mulțumesc!”, anunță profesorul universitar Adrian Iacob, rectorul Academiei de Poliție.
Emilia Șercan susține că după ce a studiat, timp de 4 ore, teza de doctorat a fostului ministru, a realizat că pagini întregi din lucrare nu respectă normele academice de citare, care presupun utilizarea ghilimelelor și trimiterea către surse oficiale.
Liviu Marian Pop a devenit doctorand la Academia de Poliție, în domeniul Ordine publică și securitate națională, la data de 1 octombrie 2014, informație prezentată în exclusivitate de PressOne. El a fost bursier POSDRU pe perioada studiilor doctorale, în cadrul unui proiect de cercetare coordonat de Universitatea Națională de Apărare, în care Academia de Poliție a fost partener. Datorită acestui proiect, a fost unul dintre cei 36 de doctoranzi ai Academiei de Poliție care a primit, timp de o jumătate de an, o bursă lunară de circa 1.800 lei.
integral pe PressOne