Liviu Dragnea anunță că e dispus să-și dea demisia, dacă cei 33 de lideri din teritoriu îi vor cere

314

Liderul PSD Liviu Dragnea a anunțat că este dispus să își dea demisia, dacă i se va cere acest lucru. Președintele PSD și al Camerei Deputaților a făcut acest anunț în ședința la care au participat primarii de sectoare, premierul Viorica Dăncilă și o parte dintre miniștri, potrivit surselor Digi24. 

Anunțul liderului PSD vine după informațiile conform cărora cel puțin 33 de lideri PSD au semnat o scrisoare comună prin care cer demisia lui Liviu Dragnea de la șefia partidului, dar și din funcția de președinte al Camerei Deputaților.

Scrisoarea nemulțumiților din PSD are 33 de semnatari și vineri va fi prezentată conducerii partidului. Liderii PSD cer și convocarea mai devreme a Comitetului Executiv Național.

În tabăra celor nemulţumiţi sau care au intrat în conflict cu Liviu Dragnea se numără liderii organizaţiilor din Giurgiu, Vaslui, Brăila, Constanţa, Dâmboviţa, Bucureşti, Ilfov, Olt, Vrancea, Argeş, Buzău, Caraş Severin, Timiş şi a trei organizaţii de sector din Bucureşti.

Liviu Dragnea a precizat în repetate rânduri că va pleca din fruntea partidului dacă nu va mai avea sprijinul colegilor din PSD. În 2017, după ce premierul de la acea vreme, Sorin Grindeanu, i-a cerut demisia, Liviu Dragnea declara că a vorbit cu colegii din CEx și că nu se pune problema unei demisii. „Eu nu am cum să dau curs acestei cereri. Eu i-am întrebat pe colegii mei, chiar în Comitetul Executiv, dacă se pune problema să demisionez. Președintele unui partid nu acționează niciodată în acest fel”, spunea liderul PSD.

Citeste și:
Bianca Hîncu, fata găsită spânzurată, a fost victima micului “Dallas” de la Zgura, cu Boby si Pamela?
Citeste și:
Ponta: Dosarul privind 10 august este o miză uriaşă şi explică de ce Liviu Dragnea a început atacul împotriva procurorului general
Citeste și:
Slugile de la Jandarmeria Română a sesizat DIICOT în legătură cu protestele violente din 10 august

Iar în martie 2018, la Congresul PSD, Liviu Dragnea urca pe scenă pentru a-i întreba pe participanții veniți din teritoriu dacă vor ca el să rămână la conducerea partidului„Vreți să continuăm? Aveți curaj? Aveți curaj să rezistați la ceea ce se va întâmpla în continuare? Nu aveți ezitări? Vreți să mergem împreună? Vă pun o ultimă întrebare. Unii mi-au zis să nu o pun, alții mi-au zis să o pun. Până la urmă, suntem între noi. Vreți să mai fiu în continuare președintele vostru?”.