Ionuț are 28 de ani și a crescut la orfelinat. Mama lui NU l-a vrut și l-a ABANDONAT! Nu e doctor și nu l-au vrut pe ambulanță, dar el nu s-a dat bătut! Incredibil ce face ZILNIC acest băiat. TOT RESPECTUL!!!

989

Ionuț Ursu are, la 28 de ani, o poveste de viață care bate orice scenariu de film. Abandonat după naștere și crescut prin orfelinate, cu un diagnostic de HIV ce s-a dovedit greşit, e acum masterand la Universitatea din Bucureşti, face voluntariat la Ambulanță şi a mers să ajute în Nepal.

Ionuţ nu vorbeşte mult. Abia reuşeşti să-l faci să spună ceva despre primii ani ai vieţii sale. Băiatul înalt, cu privire limpede şi directă, a văzut multe rele în viaţa lui. A trecut prin locuri urâte, pline de nesiguranţă şi răutate.

Mama lui l-a părăsit într-un pătuţ din Maternitatea Bicaz, a fost botezat acolo de o doctoriţă cu suflet mare şi drumul vieţii lui a pornit de la un Leagăn al statului şi a trecut prin mai multe la orfelinate.

La 18 ani, când şi-a căutat mama, femeia l-a respins categoric. Ani de zile, Ionuţ a fost împărţit ca o marfă între case de copii, şcoli şi spitale ca de la Ana şi Caiafa. A fugit şi s-a întors, a mâncat bătaie, a învăţat, a scris, a lăcrimat, a iubit, a fost iubit la rândul lui şi şi-a adunat toată voinţa pentru a-şi croi viitorul.

Şi spune că, în aceşti ani, a descoperit că poate să creadă în bunătatea oamenilor, că oamenii merită salvaţi, că a întoarce binele făcut e, pe undeva, o plată pentru reuşitele tale şi că fără ajutorul unora dintre cei ce l-au înconjurat, poate că existenţa lui ar fi sfârşit într-o fundătură.

Citeste și:
Un inalt functionar al statului a dezvaluit la DNA cum se dau HG-uri cu dedicatie pentru baronii PSD
Citeste și:
Plângere penală împotriva Patriarhului Daniel pentru promovarea xenofobiei şi a rasismului prin intermediul Bibliei
Citeste și:
Un chirurg și iubita lui, acuzați că seduceau, drogau și violau femei. Anchetatorii au descoperit mii de clipuri video în telefoanele lor

„Să spun despre mine? Nu prea am ce. Povestea mea e, aparent, ca a oricărui băiat de vârsta mea crescut de stat. Dar e în fiecare zi alta. E ca şi cum durerea ţi-ar schimba mereu înţelesul vieţii. Am fost un copil bolnăvicios, contactasem un stafilococ după naştere, iar până pe la opt ani tot făceam injecții cu Moldamin, un chin cumplit, și abia pe la zece ani am fost trimis la şcoală.

Atunci, la analize, mi-au spus că am virusul HIV, că n-o să mai scap de el niciodată şi vreo şapte ani am trăit, alături de alţi copii bolnavi, aşteptând să mor, însă ajutându-i pe cei mai mici cum puteam. Fugeam din cămin, mergeam prin piață, la muncă, la cărat mărfuri, făceam ce puteam, strângeam un ban și le cumpăram câte ceva dulce.

Prin 2006, la centru a venit o directoare nouă care a cerut o nouă serie de teste şi aşa am aflat că rezultatul inițial era greșit, că eram de fapt, sănătos”, spune Ionuţ şi ţâţâie îngândurat din buze în semn de „ce să-i faci, asta-i viaţa“.

Lipsit de dragostea părinţilor, dar îndrumat bine, băiatul a absolvit Liceul „Dimitrie Leonida“ din Piatra Neamț şi, pentru că în anii lungi în trăiţi sub spectrul unei boli mortale, călătorea deseori, în singurul fel posibil – în imaginaţie -, a ales geografia şi a reuşit să intre la facultatea de profil a Universităţii din Bucureşti, la buget, a absolvit şi apoi la un program de master.

Spune însă că doar mersul la cursuri nu i-a fost de ajuns ca semn a reuşitei şi că, încă din primul an de facultate, a decis să devină voluntar la Ambulanţă. S-a înscris pe o listă, a telefonat, a bătut oamenii la cap şi, după un examen dificil, a fost acceptat. A urmat cursuri de pregătire jumătate de an, a urmat un alt examen, iar de atunci şi până acum face gărzi voluntar alături de echipajele medicale de la Ambulanţa Bucureşti, în paralel cu facultatea.

SURSA: vocea.biz