Grija mare! Cum se insceneaza accidente cu ajutorul politistilor de la Rutiera. Au cazut prada abuzurilor in special femei si batrani

1255

Pare o poveste desprinsă din filmele cu mafioţi, dar este o realitate cruntă a zilelor noastre. O întâmplare prin care a fost nevoită să treacă o mamă, ală- turi de copilul ei, arată cât de departe se poate întinde braţul lung al unei caracatiţe de tip mafiot, organizată împreună cu poliţişti. Mai exact, o modalitate perfidă de a obţine avantaje, profitând de accidente rutiere false sau provocate. Mai multe astfel de cazuri se află în atenţia Corpului de Control al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și al Direcției Generale Anticorupție (DGA). MAI ne-a confirmat efectuarea unor cercetări, menite să scoată la suprafaţă reţeaua sau rețelele care practică şantajul după provocarea intenţionată a unui accident rutier. Deşi pe internet sau pe reţelele de socializare sunt numeroase exemple, doar în două situaţii au fost trimise după gratii grupări care practicau acest tip de infracţiune, în anii 2011 şi 2012.

Accident de coșmar

Un accident rutier care a avut loc, luni, lângă Fântâna Mioriţa, din Bucureşti, caz în care au fost avariate trei mașini, aminteşte de ceea ce a păţit Irina, o mamă a doi copii, în vara anului trecut, tot în aceeași zonă. Concret, un caz aparent banal s-a transformat într-un coşmar care s-a întins pe o perioadă de luni de zile, în care o victimă a ajuns să fie pedepsită, în loc să fie protejată, asta şi din cauza atitudinii complice de care sunt acuzaţi unii agenţi de poliţie. Dezvăluirea cutremurătoare a femeii care a trecut printrun astfel de eveniment a fost transmisă atât de Irina, cât și de „Evenimentul zilei”, tuturor factorilor de răspundere din MAI, inclusiv conducerea instituției, Poliția Română, Poliția Capitalei și, implicit, Brigada Rutieră a Capitalei.

Șicanată în trafic cu fetița în mașină

Femeia ne-a relatat întâmplarea deosebit ce gravă așa cum a transmis-o și Corpului de Control al MAI și care a avut loc pe data de 9 august 2017. În jurul orei 20.00, în timp ce mergea spre casă cu mașina personală, însoțită de fetița ei, pe segmentul dintre Piața Presei Libere și Fântâna Miorița, circulând pe banda de lângă axul drumului a remarcat că în spatele mașinii sale a apărut un autoturism, marca Honda, de mici dimensiuni, de culoare bleu-gri, cu numărul de înmatriculare PH-72-RPM, al cărui șofer efectua manevre foarte agresive, ambalând zgomotos motorul și apropiinduse periculos. Irina se afla întrun autoturism de teren, marca Honda CRV. „M-am retras pe banda centrală, el a trecut pe lângă mine, iar eu am revenit pe banda de lângă ax, în spatele lui. Imediat după, a frânat brusc, fără să aibă nimic în față și a oprit în fața mea. Deși manevra lui nu putuse fi, sub nicio formă, anticipată am reușit să opresc fără a-l lovi. La foarte mică distanță, poate chiar atingându-l ușor, dar fără impact serios. Nu s-a auzit niciun zgomot de lovitură, nu s-a resimțit niciun șoc, nici măcar o mișcare ușoară”, a povestit Irina.

A fugit de frică

Apoi, șoferul din față i-a făcut semn cu mâna să tragă pe dreapta. „Am oprit câteva secunde în paralel cu el și l-am întrebat prin geamul deschis, fără a coborî din mașină, ce s-a întâmplat. Mi-a spus că l-am lovit. Nici el nu coborâse pentru a constata dacă sau ce se întâmplase. Știind că nu a existat niciun semn sau indiciu de impact, i-am răspuns că nu l-am lovit, însă a insistat să oprim pe dreapta, lucru cu care inițial m-am declarat de acord”, a relatat femeia. Însă, atunci când mașina individului a trecut în fața mașinii ei, Irina a remarcat că bara mașinii lui din spate, în partea dreaptă, prezenta o urmă vizibilă de lovitură, fiind puternic înfundată. „Lovitura respectivă nu numai că nu ar putea fi cauzată de mașina mea, cu mult mai înaltă, dar părea a fi urmare a unei loviri cu sau de un corp contondent, proeminent”, a explicat Irina. Atunci și-a dat seama că era victima unei încercări de înscenare a unui accident rutier și a decis să nu oprească, cu atât mai mult cu cât era însoțită de fetița ei. Speriată, femeia și-a continuat drumul spre casă, în direcția orașului Otopeni. Șoferul care a șicanat-o în trafic a pornit în urmă- rirea ei. „I-am telefonat soțului meu, pentru a-l preveni că sunt urmărită, iar el a telefonat la 112. Operatorul cu care a purtat convorbirea i-a spus că și celălalt conducător autor sunase la numă- rul de urgență și se afla în legătură cu Poliția Ilfov”, a adăugat Irina. Ajunsă în Otopeni, după ce a trecut pe lângă Aeroportul Henri Coandă, a făcut dreapta, ieșind din DN 1 pe o stradă laterală. În acel moment, urmărirea a luat sfârșit, autoturismul în cauză rămânând pe loc, în șosea.

Amendă maximă pentru că a reclamat „organul”

Când a ajuns acasă, Irina a lăsat copilul, a făcut fotografii ale părții frontale a mașinii și a plecat la Biroul Accidente Ușoare Sector 1 al Brigăzii Rutiere al Capitalei pentru a reclama cele întâmplate. A ajuns acolo, împreună cu soțul ei, în jurul orei 21.00. A discutat cu un agent care nu s-a prezentat, căruia i-a spus că vrea să reclame o tentativă de înscenare a unui accident rutier.Acesta i-a înmânat o declarație-tip, ca să o completeze. În acest timp, la sediul Poliției și-a făcut apariția și individul care o șicanase și o urmărise în trafic. „Nu știu exact ce a declarat înăuntru, dar a ieșit însoțit de agentul cu care discutasem și eu, acesta adresându-mi-se pe un ton aparent amuzat și spunândumi: „Ia uitați, doamnă! Domnul spune că l-ați lovit”. I-am răspuns că eu susțin că nu l-am lovit și că urmează a se stabili care este situația reală”, a specificat Irina.

La cheremul agenților

După completarea declarației, a aflat că trebuie să aștepte să apară agentul care intra în tura de la ora 22.00, cel cu care discutase ințial nemaiaflânduse în încăperea respectivă. La câteva mi nute după ora 22.00, a apărut un polițist care nu s-a prezentat, dar despre care a aflat, ulterior, că este agentul principal Cătălin Bran, însoțit de colegul său care a pus-o să dea declarație. Ironic, polițistul care nu s-a pre zentat a precizat că este prezent, deși terminase progra mul, „pentru că este chiar curios” cum stau lucrurile, câtă vreme femeia declara ceva, iar șoferul celălalt altceva. Apoi, au început amândoi să analizeze autovehiculele, în căutarea semnelor impactului.

Tratată ca o infractoare

Deși s-a prezentat ca și o victimă în acest caz, Irina a relatat că cei doi agenți cu care a interacționat au avut permanent o atitudine vădit părtinitoare, „tratându-mă cu o ostilitate fățișă, atât prin ton, cât și prin acuzații”. „Nu s-au pus nicio clipă la îndoială susținerile celuilalt șofer, în schimb mie mi s-a sugerat că mi se poate întocmi dosar penal pentru declarații mincinoase, iar acesta poate fi înaintat Parchetului. Am intuit că se încerca intimidarea mea și am decis să aștept finalul, pentru a decide ce e de făcut”, a declarat Irina. Pe mașina ei, după cum se poate observa din fotografiile pe care ni le-a pus la dispoziție, nu era nici urmă de impact. Cu toate acestea agenții, susține victima acestei adevărate înscenări, au identificat „tot felul de urme de zgârieturi, mai mult sau mai puțin reale, pe mașina mea”. Pe aceste considerente, „cei doi agenți au început să forțeze o argumentație menită a demonstra că mint, deși automobilul condus de mine nu prezenta urme de impact, în timp ce lovitura prezentă pe bara celeilalte mașini era extrem de vizibilă și plasată într-o poziție în care nu i-aș fi putut-o cauza”.

Bătaie de joc și teroare psihică

Atât Irina, cât și bărbatul care o șicanase în trafic au completat declarațiile și au fost supuși testului de prelevare a alcoolemiei, ambii având rezultate negative. Apoi, discuția cu polițiștii a continuat în aceeași notă, cu presiuni verbale asupra femeii căreia îi tot aminteau că, dacă minte, ea este pasibilă de un dosar penal. În ciuda terorii psihice pe care a resimțit-o, Irina și-a menținut punctul de vedere. În plus, a solicitat punerea la dispoziție a înregistrărilor camerei de vederi din zonă. „Nu s-a întocmit niciun procesverbal, nu au fost stabilite sau aplicate sancțiuni, nu mi s-a spus foarte clar ce urmează să se întâmple, ci doar că imaginile preluate de camera din zona incidentului nu vor fi furnizate mai devreme de minimum 30 de zile”, a adăugat femeia. Ea a cerut să i se elibereze măcar o copie după propria declarație, dar a fost refuzată pe motiv o poate regăsi, dacă va fi cazul, la dosarul din instanță.

Acoperiți de șefii de la Poliția Capitalei

Pusă în fața acestei situații, Irina a reclamat ceea ce a pățit la Poliția Capitalei. „Ostilitatea și aversiunea cu care am fost tratată, încercările de intimidare, coalizarea cu celălalt șofer, fără măcar o aparentă încercare de echi distanță, mi-au creat suspiciuni serioase legate de posibilitatea ca cei doi agenți să fie în înțelegere cu pretinsa victimă a presupusului accident”, a explicat Irina demersul său. Din aceste motive, ea a semnalat suspiciunile de abuz în serviciu și posibile fapte de corupție ale celor doi agenți, „fiindcă mie mi-a fost clar că erau înțeleși cu șoferul celălalt”. În răspunsul primit de la Poliția Capitalei se precizează că nu au fost identificate motive de sancționare disciplinară. Din acest motiv, ea s-a adresat atât IGPR, cât și MAI. Abia pe 6 octombrie 2017 a fost chemată la sediul de la Accidente Ușoare Sector 1, situat pe Calea Griviței. Ajunsă acolo, la ora convenită era prezent și celălalt șofer al cărui nume nu a reușit să îl identifice după procesul-verbal încheiat de polițist (seria PBX nr. 0454817). „După ce mi-a adresat, în mod ironic, mulțumiri pentru reclamația făcută, acesta din urmă ne-a comunicat că înregistrările camerei vi deo din zonă, declarațiile noastre, precum și avariile constatate au condus la stabilirea vinovăției mele”, a afirmat, șocată, Irina. Mai mult, i s-a spus că procedura nu permite vizualizarea imaginilor, fapt îngăduit doar în instanță, ca atare ea nu știe dacă polițistul a spus sau nu adevărul în probarea afirmațiilor sale.

Răzbunarea polițistului: cea mai aspră sancțiune

Irina a fost înștiințată că, pentru nerespectarea distanței regulamentare a fost sancționată, după aproape două luni, cu amendă și penalizare maxime, respectiv amendă de 725 lei, 5 puncte de amendă, 3 puncte penalizare, „maximul fiind stabilit tot ca mulțumire pentru că l-am făcut pe domnul agent principal să-și piardă din timpul său liber, pentru a răspunde cercetărilor făcute de superiorii dumnealui, ca urmare a reclamației mele”. „Acestea au fost exact cuvintele domnului Bran Cătălin. I-am răspuns că nu mi se pare foarte înțeleaptă afirmația că ar fi decis aplicarea maximului de sancțiune pentru a se răzbuna pentru că făcusem reclamație, atâta vreme cât acesta era un drept al meu. Dumnealui a continuat în aceeași notă, adăugând că are, la rândul său, dreptul de a dispune sancțiunea maxim permisă de lege”, a adăugat Irina. Irina, jurist de profesie, a explicat, în plângerea înaintată MAI, că înregistrările video la care nu a avut acces surprind momentele de șicanare, de frânare bruscă și de comportament care a pus în pericol siguranța circulației, nu numai presupusa tamponare, fapte despre care polițiștii de la Rutieră nu au ținut cont.

„Fenomenul” Fântâna Miorița

Nu de puține ori au fost înregistrate tamponări lângă Fântâ- na Miorița, pe drumul care iese din București, spre Otopeni și Ploiești. „Acolo este un fel de centru de pândă al celor care provoacă accidentele ușoare în urma cărora pot obține beneficii”, susțin martori ai unor astfel de întâmplări. „Pândarii” ochesc mașinile, provoacă șoferii prin șicanări în trafic și așteaptă momentul oportun pentru a provoca un accident în așa fel încât ei să pară victime. Apoi, merg la „înțelegere” sau apelează la prieteni polițiști. După cum a relatat Irina, tatăl său vitreg a pățit o situație similară, în urmă cu trei ani, caz de care s-au ocupat tot polițiștii de la Accidente Ușoare Sector 1. Accidentul a avut loc în urma impactului tot cu o mașină din Prahova și tot condusă de un tânăr. Tatăl a cedat presiunii manifestate de agenți. Mai multe persoane s-ar fi plâns de aceleași lucruri cu privire la agenții de la sectorul 1, iar unii dintre aceş- tia au formulat plângeri/petiţii către Corpul de Control al MAI. În general, victimele accidentelor false sunt fie femei, fie bă- trâni, presupuși a fi mai ușor de intimidat, mai ales la ore târzii, când lumea nu vrea decât să ajungă acasă mai repede, urmele nu se mai pot identifica foarte clar, fotografiile se pot realiza mai greu, în lipsa luminii naturale.

Cazuri de șantaj în trafic

Deși au avut loc mai multe evenimente de acest gen în ultimii ani, până la această dată sunt cunoscute doar două cazuri concrete în urma cărora nouă persoane au ajuns după gratii pentru accidente provocate și șantaj. În 2011, doi tineri de 25 și, respectiv, 29 de ani, au fost reținuți de polițiștii din Voluntari, județul Ilfov. Cei doi opreau mașina pe un drum cu prioritate, la ieșirea unui alt drum lateral. Apoi, invitau șoferii să treacă după care accelerau. Astfel, mașinile lor erau lovite din lateral. Apoi, le cereau bani șoferilor ca să nu îi reclame la poliție. În același mod, dar în București, acționa și o grupare de șapte tineri, prinsă în anul 2012, chiar în Sectorul 1, zonă administrativă de care se ocupă chiar polițiștii de la Accidente Ușoare care s-au ocupat și de cazul Irinei.