Gabriela Firea, despre autobuzele Otokar cumpărate de Capitală: „Vor avea culoarea turcoaz, la fel ca tricoul meu. O culoare optimistă”

147
Cele 400 de autobuze pe care Capitala le cumpără de la firma turcă Otokar cu peste 100 de milioane de euro vor avea culoarea turcoaz, după cum a precizat primarul general Gabriela Firea, într-un material video în care discută despre trafic și infrastructura rutieră la doi ani de la preluarea mandatului. Până la finalul anului circa 100 de autobuze noi ar trebui să ajungă în București, iar informația privind culoarea lor vine în contextul în care în prezent mare parte din parcul auto RATB este format din autobuze Mercedes Citaro și troleibuze Irisbus care au culoarea albe. 

În luna iunie Primăria Capitalei a semnat contractul cu turcii de la Otokar pentru 400 de autobuze. Contractul de 100 milioane de euro + TVA prevede ca pânî la sfârșitul acestui an să fie livrate primele 100 de unități, iar restul de 300 de autobuze să fie livrate în 2019. La licitație au mai participat Mercedes și Karsan.
„Un preț corect mai ales că este vorba de autbuze ultramoderne dotate la cele mai înalte standarde. Autobuzele au tot confortul, aer condiționat, sistem de taxare inteligent, sistem GPS care permite localizarea în trafic și furnizarea către călători a informațiilor legate de timpii de așteptare în stație și de parcurgere a traseului. Sunt accesibilizate pentru toate categoriile de pasageri, beneficiază de supraveghere video atât în interior, cât și în exterior”, a precizat Gabriela Firea în video-ul postat pe Facebook.

„Și încă un amânunt, noile autobuze vor avea culoarea turcoaz, la fel ca tricoul meu. O culoare optimistă care sper să fie de bun augur”, a mai spus Firea.

În momentul de față parcul auto al RATB este compus în cea mai mare parte de autbuze Mercedes Citaro și troleibuze Irisbus, ambele de culoare albă.

În parc mai există și modele mai vechi de troleibuze Ikarus care au culoarea turcoaz cu galben.

Contractul cu Otokar a fost semnat de Gabriela Firea pe 5 iunie, după ce contestațiile firmelor Mercedes și Karsan au fost respinse de CNSC.

Potrivit contractului, cele 400 de autobuze au următoarele specificații:

– 320 autobuze de 12 m – 238.000 euro/bucata;
– 50 autobuze – 10,7 – 246.000 euro/bucata;
– 30 autobuze articulate de 18 m – 364.000 euro/bucata.

Citeste și:
Un mesaj pentru Dragnea! Cred că acest video trebuie ascultat și de cei din parlament !
Citeste și:
'CONTRA-SCRISOARE'. Liviu Pleșoianu desființează scrisoarea anti-Dragnea. Atacuri în rafală la adresa disidenților din PSD
Citeste și:
Hoti cu acte! operatorii de telefonie au găsit o SMECHERIE pentru a taxa iar roamingul

Conform caietului de sarcini, toate cele 400 de autobuze vor avea  o garanție de opt ani, în acest interval, manoperă completă, inclusiv reviziile, intrând în sarcina furnizorului. Mai mult decât atât, în primii 4 ani, mijloacele de transport în comun vor avea o garanție extinsă, adică inclusiv în ceea privește consumabilele de exploatare (uleiuri, filtre, manoperă de revizie tehnică, întreținere etc).