Eroul zilei: un câine încasează un glonț, pentru a-și proteja stăpânul

164

Câinii sunt creaturi incredibile, nu numai pentru bunătatea, loialitatea și compania lor, ci și pentru curajul de care dau dovadă atunci când vine vorba de protejarea celor dragi. Un băiat în vârstă de 16 ani a învățat ce înseamnă să fii un erou, atunci când ciobănescul său german, Rex, a încasat un glonț, pentru a-l proteja.

Atunci când intrușii înarmați au intrat în casa unei familii din Des Moines, Iowa, Javier Mercado era singur acasă, cu Rex, câinele familiei. Dintr-o dată, a auzit niște zgomote și, când s-a uitat pe fereastră, a observat, în fața casei, o mașină necunoscută. ,,Am auzit, apoi, ușa glisantă, care s-a spart”, a declarat Mercado. ,,Câinele meu a alergat și, când a ajuns la parterul casei, a început să latre. Apoi, am auzit un țipăt puternic și m-am ascuns în șifonier”, a adăugat bărbatul.

,,Rex a urcat la etaj, sângerând”, a declarat mătușa lui Javier. ,,Hoții au ajuns și ei la etaj și au intrat în toate camerele. Rex s-a năpustit asupra lor, văzând că nepotul meu era în pericol”, a adăugat femeia.

Mercado a stat în dulap aproape o oră. Când a ieșit, întrușii dispăruseră, la auzul sirenelor de poliție. Atunci și-a dat seama că prietenul său fidel, Rex, fusese împușcat de patru ori.

Câinele a supraviețuit atacului, însă operațiile la care a fost supus au fost destul de costisitoare. Prieteni apropiați, membri ai familiei, vecini, toți au contribuit la strângerea de fonduri pentru salvarea animalului.

Citeste și:
„Pot să îți găsesc un job doar trecând strada”, i-a spus președintele Franței Emmanuel Macron unui tânăr aflat în căutarea unui job
Citeste și:
Jandarmeria, în centrul unui nou scandal: Turişti alungaţi din camere de hotel pentru a caza jandarmi. Hotelul îi acuză de comportament de huligani
Citeste și:
Probe-BOMBĂ la DNA! Procurorii au găsit documentația pentru construcțiile de la Belina la firma băiatului lui Dragnea! Dosarul este în lucru!