Eroul de la Nisa. Omul care s-a luptat cu ucigasul

407

Imediat după tragedia de la Nisa, un jurnalist german a postat o înregistrare video filmată de la balconul hotelului său, în care apare un bărbat care își aruncă scuterul sub roțile camionului.

Practic, a fost momentul în care camionul condus de teroristul Mohamed Bouhlel a fost încetinit, iar polițiștii l-au putut împușca.

Jurnaliștii francezi l-au găsit pe eroul de la Nisa. Îl cheamă Franck și are 50 de ani, potrivit Nice Matin. În seara respectivă, bărbatul, care lucreză la aeroportul din Nisa, era cu soția sa pe scuter pe Promenade des Anglais și mergea să mănânce o înghețată. A văzut apoi cum camionul teroristului a început să accelereze prin mulțime, lăsând în urma sa zeci de victime.

„Mi-am dat seama ce se întâmplă și am început să accelerez. Soția mea, care era în spatele meu, mă întreba unde vreau să merg. Am oprit scuterul și i-am spus să coboare. Apoi am accelerat”, a povestit bărbatul, pentru Nice Matin.

Și-a dat seama că mașina se îndrepta spre piața Massena, locul în care se afla și fiul său.

„Am vrut să-l opresc cu orice preț. Am reușit să ajung în partea stângă a camionului și voiam să intru în cabină. M-am gândit cum mă poate ajuta scuterul și l-am aruncat. Apoi am început să alerg după camion. Am căzut, m-am ridicat și am reușit să mă agăț de cabină”, mai povestește eroul de la Nisa.

Geamul era deschis și a început să-l lovească în față pe terorist. „Nu spunea nimic. Nu a clipit. A îndreptat arma spre mine, a apăsat pe trăgaci, dar nu s-a declanșat”, mai spune Franck.

_90393951_dd52e5e4-de79-44b2-aedd-0758dc2a615f

A fost lovit cu patul armei și căzut de pe scară, însă a reușit să revină. Apoi, teroristul a tras un foc în aer, iar Franck a căzut pe șosea. A fost momentul în care polițiștii au reușit să-l împuște pe Bouhlel.

Franck a fost inițial reținut de poliție, însă după ce întreaga poveste s-a limpezit a fost declarat principalul martor. În urma bătăliei cu teroristul s-a ales cu un cot spart, un hematom la cap și dureri la mâini.