Dragnea la iesirea de la ICCJ: „Am solicitat achitarea și am mai spus că eu muncesc în folosul comunității de peste 20 de ani de zile”

316

La finalul termenului de marți de la Înalta Curte de Casație și Justiție din dosarul angajărilor fictive, termen la care au avut loc pledoariile finale, iar DNA a cerut instanței să-i acorde o pedeapsă de 7 ani și 6 luni, liderul PSD a declarat că nu este vinovat și că el muncește în folosul comunității de peste 20 de ani.

La ieșirea de la Înalta Curte de Casație și Justiție, jurnaliștii l-au întrebat pe Liviu Dragnea dacă este optimist după termenul de astăzi. „Nu este vorba de optimism, că nu poate să-ți dea nimeni niște ani pierduți”, a răspuns liderul PSD.

„Aveți conștiința curată în această poveste?”, au continuat jurnaliștii, întrebare care l-a deranjat pe șeful social-democraților. „Asta nu este o poveste. Poate poveste e pentru dumneavoastră. Pentru noi, cei care suntem târâți în acest proces, este o experiență de viață pe care nu și-o dorește nimeni și pe care nu o doresc la niciun dușman. Sunt oameni care au fost acolo în sală care au viețile distruse, care au psihicul distrus, care au o problemă în familiile lor, târâți aicea pentru ce, pentru niște afirmații însăilate într-un rechizitoriu făcut având o singură țintă politică și anume eu”, a spus Dragnea.

Nu am comis niciuna din presupusele fapte pe care DNA le-a aruncat în rechizitoriu”, a subliniat liderul PSD.

Referindu-se la o declarație susținută în fața magistraților, când aceștia au vrut să afle de la toți inculpații dacă, în cazul în care sunt găsiți vinovați, sunt dispuși să presteze muncă în folosul comunității, Liviu Dragnea a spus: „Am solicitat achitarea și am mai spus că eu muncesc în folosul comunității de peste 20 de ani de zile”.

Întrebat cum își explică atunci faptul că unii dintre inculpați au recunoscut acuzațiile care le-au fost aduse, Dragnea a răspuns, cu o grimasă: „Ăsta era subiectul? Că au recunoscut acuzațiile?”.

Cât despre pedeapsa cerută de procurorul DNA în cazul său, liderul PSD a comentat: „DNA, pentru mine vrea pe viață. Pentru mine și pentru alți lideri politici, vrea pe viață”.

„Pentru că se dorește să se continue cu această serie de abuzuri, cu această justiție făcută cu probe contrafăcute, cu amenințări și cu înscenări. Dar, așa cum am spus mai devreme, să nu fim foarte încruntați, până la urmă instanța decide”, a mai spus Liviu Dragnea.

Liderul PSD i-a acuzat, totodată, pe jurnaliștii care insistau cu întrebări privind un eventual verdict de vinovăție de influențare a Justiției. „Eu nu vreau să influențez Justiția așa cum faceți dumnevoastră și mulți de aici. Niciodată nu mi-am permis să-mi dau cu părerea despre ce va face instanța, dar toate afirmațiile, toate comentariile, toate protestele au un singur scop: să încerce să influențeze decizia instanței”, a spus Dragnea.