Deputat PSD: „Îi dau dreptate Gabrielei Firea”. „În actuala formulă, PSD-ul nu mai poate continua”

105
Adrian Pau/Facebook

Tensiunea din PSD a atins cote fără precedent, „încep să se contureze două tabere”, „oamenii încep să se împartă”, iar unii membri „merg chiar până la a cere demisia preşedintelui partidului”, susţine deputatul PSD Adrian Pau, într-un interviu acordat site-ului Cetateanul.net.

„Noi suntem și cei care și-au spus de-a lungul timpului punctul de vedere, fie că a fost vorba de Nae Bădălau, de Țuțuianu, de Mihai Tudose, Cati Andronescu sau că e Gabi Firea în momentul de față. Niciunul dintre noi nu ne dorim să plecăm, noi suntem membri de partid, suntem membri PSD. Atât timp cât suntem membri PSD, cred că această majoritate nu se pune la îndoială. Dar cu certitudine cei despre care vă vorbeam și alți colegi de-ai noștri, împreună cu mine, considerăm că ar trebui să se facă o analiză a actualei conduceri și a actualei activități a partidului având în vedere că situația din teren nu este cea la care ne-am așteptat”, a declarat deputatul PSD de Timiş, Adrian Pau, pentru Cetateanul.net.

Politicianul se mai arată nemulţumit de activitatea premierului Viorica Dăncilă şi în conflictul dintre Gabriela Firea şi Liviu Dragnea îi dă dreptate primarului Capitalei: „Eu, acum, cu certitudine, îi dau dreptate Gabrielei Firea. Nu în totalitate, nu pot să știu dacă a fost sau nu urmărită, sunt și alte afirmații făcute de ea. Sunt de acord însă că, în actuala formulă, PSD-ul nu mai poate continua. Ceea ce se reproșează de către membrii noștri, cel puțin din zona din care vin eu – Banat, Ardeal și nordul Maramureșului, este exact acest lucru. Cred că actualul președinte (Dragnea – n.r.) ar trebui să-și analizeze foarte bine poziția pe care va dori să o ocupe – președinte de Cameră, președinte de partid. Este foarte greu să ocupi în ansamblu totul – partid, Guvern și Parlament”, a mai spus deputatul PSD Adrian Pau, pentru Cetateanul.net.

Interviul integral – AICI.