Dacian Cioloș dovada de demnitate: A ascultat ofurile unei vanzatoare chiar daca aceasta a folosit un ton urat

389

Fostul premier Dacian Cioloș a fost apostrofat, la Iași, în timpul campaniei de strângere de semnături pentru „Oameni noi în politică”,o vânzătoare invitându-l să plece din magazin „pentru că își pierde clienții”,după ce i-a spus cum crede că sunt tratați românii acasă la ei de întreaga clasă polică

„Vrem să modificăm legile electorale”, a spus Dacian Cioloș, la intrarea în magazin.

„Cu cei din Coaliția de dreapta sau de stânga? Noi nu mai credem nimic ce e în această țară. Am copil care a fost olimpic în această țară și care a plecat datorită sistemului și birocrației din România. Da? Fata mea a făcut Dreptul, masteratul în Madrid și nu vrea să profeseze în România. Și gata. Nu semnez nimic. Și niciodată nu voi mai merge la vot. Întotdeauna iese cine se dorește și cine trebuie să fie la putere. Toți care ajung sus vor doar să sugă ciolanul, ajunge să roadă în așa hal încât nici măduvă nu mai are ciolanul. Noi, micii investitorii, plătim foarte mult pentru statul român, nu ne dă posibilitatea de a da salarii mai mari la oameni, noi plătim enorm de multe dări. Și pielea. De șase luni de zile nu găsesc un salariat”, i-a spus femeia.

„Cu analiza asta sunt de acord”, a răspuns fostul premier.

Citeste si:

„Eu am părinți de 70 de ani și trăiesc dintr-o pensie de nimic. Lucrez ca să pot să îi întrețin și pe ei. Asta e România, pe când cei din afară lucrează pentru ei. Ajung să meargă prin excursii. Da? Știți foarte bine că soția dumneavoastră fiind unde este (…) Noi, românii, suntem vai de capul nostru. Muncim și n-avem Suntem înjosiți în țara noastră. Suntem îngenuncheați de tot ce înseamnă sistem medical și chiar și învățământul. (…) Foarte, foarte greu să trăiești și să răzbați în România. Și gata, că pierd timpul. Pierd clienții”, i-a spus femeia lui Dacian Cioloș.

„Lucrurile astea pe care le-ați spus le știu și eu”, a spus Cioloș.

„Faceți ceva ca să nu le mai repete nimeni. Că tot timpul v-am ajutat și nimic nu am câștigat”

„Eu pot să spun ce mă privește pe mine, nu pot să spun de ceilalți”, a replicat Dacian Cioloș.

„Da. Știm când ați fost și la conducere”, i-a răspuns vânzătoarea, fără a semna campania.

Fostul premier se afla la Iași pentru strângerea de semnături în cadrul inițiativei „Oameni noi în politică”. Ulterior discuției cu vânzătoarea, Cioloș a comentat: „foarte bine că îi spun oamenii părerea. Da, pentru că uite își pierd încrederea”.