Clujenii cer demisia Avocatului Poporului: „Să fie clar pentru toată clasa politică: societatea civilă nu va accepta erodarea respectului faţă de lege“

461

Clujenii au anunţat pe Facebook că miercuri, 11 ianuarie, la ora 18.00, vor cere, din Piaţa Unirii, demisia lui Victor Corbea din funcţia de Avocat al Poporului.

Clujenii vor ieşi miercuri, 11 ianuarie, în stradă ca să ceară demisia lui Victor Ciorbea din funcţia de Avocat al Poporului.

Anunţul a fost postat pe Facebook alături de mesajul:

„Ieşim în stradă pentru a cere demisia lui Victor Ciorbea din funcţia de Avocat al Poporului după decizia acestuia de a ataca legea 90/2001 la Curtea Constituţionala, lege care interzice persoanelor condamnate penal să ocupe funcţia de premier al României. E revoltător şi inadmisibil simplu fapt că am ajuns să discutăm despre posibilitatea ca într-o ţară europeană, o persoană condamnată penal să poată ocupa cele mai importante funcţii de conducere ale statului.

Integritatea nu e negociabilă, iar respectarea legii 90 cu atât mai puţin. Să fie clar pentru toată clasa politică: Societatea civilă nu va accepta erodarea respectului faţă de lege şi atacuri la adresa statului de drept“.

La aceste rânduri se adaugă şi un citat din petiţia semnată de 125.000 de cetăţeni pentur demiterea Avocatului Poporului – „Domnule Avocat,/Suntem nemulţumiţi de felul în care vă derulaţi activitatea, acordând foarte puţină atenţie cetăţenilor şi deosebit de multă grijă politicienilor acuzaţi sau condamnaţi pentru diferite ilegalităţi“.