ABERANT! România, una dintre cele mai sărace ţări din UE, are pensionarul cu cea mai mare pensie din UE

896

În luna august a anului 2017, Gheorghe Bălăşoiu, fost procuror-şef în judeţul Argeş şi fost comandant al Penitenciarului Colibaşi, încasa o pensie netă de 34.700 de lei.

Potrivit Capital, la începutul lunii august 2018, de la Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), cel mai bine plătit pensionar avea o pensie specială brută de 56.816 lei. În mână,  pensionarul încasează lunar 51.334 de lei.

Cum cifrele transmise de CNPP erau din luna iunie, pensia lui Bălăşoiu a crescut de la 34.700 de lei la 51.334 de lei în zece luni. Asta înseamnă că pensia lui Gheorghe Bălăşoiu s-a mărit cu 16.634 de lei în doar zece luni – 1.663,4 lei pe lună.

Din informaţiile pe care le deţine Realitatea Financiară, acum, respectivul pensionar are cea mai mare pensie de stat din Europa a unei persoane care nu a deţinut demnităţii în statul respectiv sau în instituţii eminamente bugetare de referinţă, cum ar fi Curtea Constituţională.

În Europa pensii de stat mai mari de decât favorizatul sorţii din România au doar foştii demnitari, cum sunt preşedinţii statelor.